Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA EDUCATIO%20ARTIS%20GYMNASTICAE - Ediţia nr.3 din 2012  
         
  Articol:   METODĂ COMPLEMENTARĂ ÎN PREDAREA DIDACTICII EFS: TRANSFORMAREA JOCULUI DE MIŞCARE „MLAŞTINA” ÎN JOC DIDACTIC / COMPLEMENTARY METHOD IN TEACHING DIDACTICS OF PHYSICAL EDUCATION: MODIFYING THE GAME "SWAMP" INTO A DIDACTIC GAME.

Autori:  VĂIDĂHĂZAN REMUS-CRISTIAN.
 
       
         
  Rezumat:  

Metodă complementară în predarea Didacticii EFS: transformarea jocului de mişcare „Mlaştina” în joc didactic. Fiecare cadru didactic, suntem convinşi de acest fapt, este în căutarea celor mai eficiente strategii pentru desfăşurarea propriei activităţi didactice. Implementarea unor strategii eficiente se traduce prin motivaţie crescută în rândul studenţilor, printr-o situaţie de învăţare foarte plăcută, distractivă, interesantă şi relaxantă, astfel încât să-i facă pe studenţi să exclame la sfârşitul seminarului „Da! Mai vreau.”. Această exclamaţie o întâlnim la copii când participă la jocuri de mişcare foarte plăcute şi incitante psihomotric. Jocul de mişcare este o activitate generatoare de plăcere şi bucurie, satisfacţie sau insatisfacţie, este un stimulent al activităţii creative. Deşi este şi un mijloc de relaxare şi de distracţie, jocul are importante funcţii instructiv-educative. El contribuie, prin conţinutul său logic la dezvoltarea intelectului, urmărind învingerea, în condiţii mereu schimbătoare ale mediului de joc, a diferitelor dificultăţi sau obstacole ivite în calea atingerii scopului propus. Astfel, pornind de la ideea că în lecţia de educaţie fizică jocurile de mişcare (jocurile dinamice) contribuie la o participare activă şi mult mai motivată a tuturor elevilor, ceea ce duce la rezolvarea într-un procent ridicat a sarcinilor propuse în lecţie, ne-am gândit că transformarea unui joc de mişcare în joc didactic poate motiva puternic studenţii pentru a se implica în activitatea propusă la seminar. Rezultatul a fost transformarea jocului de mişcare „Mlaştină” în joc didactic. Am reuşit deja să aplicăm pe mai multe grupe această strategie şi de fiecare dată răspunsul studenţilor a fost „Da! Mai vrem.”. Acest articol cuprinde modul prin care am creat jocul didactic „Mlaştina”. Activitatea a avut mare succes cu toate grupele la care am aplicat această strategie, pregătirea activităţii în timpul seminarului nefiind consumatoare de resurse temporale mari. Recomandăm tuturor să încerce, măcar o dată, acest tip de joc didactic.

Cuvinte cheie: educaţie fizică, didactic, joc, strategie, seminar.

 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă