Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA EDUCATIO%20ARTIS%20GYMNASTICAE - Ediţia nr.3 din 2010  
         
  Articol:   STUDIU PRIVIND OPTIMIZAREA PREGĂTIRII TEHNICE LA PARALELE INEGALE LA NIVELUL JUNIOARELOR.

Autori:  .
 
       
         
  Rezumat:  

Studiu privind optimizarea pregătirii tehnice la paralele inegale la nivelul junioarelor. În această lucrare autorii evidenţiază conţinutul învăţării şi perfecţionării elementelor tehnice la paralele inegale, la nivelul gimnastelor junioare. Pentru aceasta, s-a pornit de la premiza că folosirea individualizată a exerciţiilor pregătitoare în cadrul pregătirii va conduce la asigurarea continuităţii pregătirii la paralele inegale şi participarea cu succes în concurs. Aceasta a condus la organizarea unui studiu de caz în cadrul Clubului Sportiv Şcolar nr.2 din Bucureşti, având în pregătire 5 gimnaste junioare 12-14 ani, care au participat la categoria Junioarelor II. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de trei mezocicluri de pregătire (1.II.– 3.IV.2010), cuprinzând perioada pregătitoare etapa de bază, etapa precompetiţională şi perioada competiţională. În cadrul fiecărei etape de pregătire s-a urmărit dinamica învăţării elementelor tehnice, partea I-a şi a II-a a exerciţiului şi, nu în ultimul rând, nota obţinută în concurs. Rezultatele studiului evidenţiază dinamica învăţării elementelor tehnice în cadrul mezociclurilor de pregătire şi creşterea mediilor de execuţie de la o testare la alta. Alegerea celor mai eficiente exerciţii pregătitoare, în învăţarea şi perfecţionarea elementelor tehnice la paralele inegale în diferite etape de pregătire, scoate în evidenţă nivelul pregătirii tehnice şi participarea cu succes în concurs, ceea ce confirmă ipoteza studiului efectuat.

Cuvinte cheie: gimnastica artistică, învăţare, pregătire tehnică, paralele inegale, planificare

 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă