Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

Această lucrare va încerca să schiţeze nişte ipoteze privind formarea relaţiei între textele teatrale, reprezentare şi audienţa din România de după Al Doilea Război Mondial, precum şi schimbările profunde şi substanţiale a acestei relaţii în ultimul deceniu. Cazul special al evoluţiei teatrului românesc ar putea fi un exemplu datorită condiţiilor politice unice în partea a doua secolului trecut: în spatele uşilor închise de comunism, teatrul a fost nevoit să-şi remodeleze scopurile şi exprimarea într-un context mediat, asemănător unui experiment dintr-un laborator, folosind majoritatea din volumul limitat al materialelor literare şi de presă despre dramă şi noutăţile de reprezentare din ţările vestice care au reuşit să treacă, într-un fel sau altul, cortina de fier. După căderea acesteia, teatrul românesc s-a bucurat de un succes extraordinar, dar paradoxal în timpul turneelor în Europa de Vest: audienţele vestice au fost expuse unei întâlniri cu propria lor imagine deformată într-un context estetic, după două decenii de autouitare. Dar, ca în muzeele de ceară, textele (piesele, scenariile) teatrului românesc nu erau niciodată despre România sau români, şi niciodată nu erau scrise de autori români, majoritatea fiind clasici ca Shakespeare, Moliere sau Cehov, sau cel puţin celebrităţi vestice ca Ionesco sau Beckett. Însă aceste reprezentări erau bazate pe aceşti autori sau erau comentarii personal-colective privind opera autorului? Lucrarea de faţă va încerca să ofere o imagine de ansamblu al procesului specific românesc de separare dintre dramă (văzută ca o sursă de reprezentare) şi reprezentarea în sine. De asemenea, studiul prezent va încerca să ofere nişte ipoteze privind reversul total al acestui proces, prin noua mişcare de reînnodare a noilor generaţii de audienţe, autori, regizori, pornind de la text.

Cuvinte cheie: teatru, public, receptare, performanţă