Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA DRAMATICA - Ediţia nr.1 din 2008  
         
  Articol:   CARNAVALUL CA FORMA DE REZISTENTA LA VIOLENTA IMPOTRIVA FEMEILOR: DOI DRAMATURGI EST-EUROPENI / LE CARNAVAL COMME FORME DE RESISTANCE A LA VIOLENCE CONTRE LES FEMMES: DEUX DRAMATURGES EST-EUROPEENS.

Autori:  DOMNICA RĂDULESCU.
 
       
         
  Rezumat:  Acest articol se concentrează asupra a două piese ale unor dramaturgi est-europeni, Matei Vişniec şi Vera Filo. Discuţia asupra vocilor est-europene în teatru, ca forme de rezistenţă la opresiune şi violenţă, este mai pertinentă astăzi decât a fost vreodată. Decada şi jumătate de la căderea „Cortinei de Fier” a cunoscut, de fapt, o creştere a abuzului în masă şi a violenţei împotriva femeilor din aceste părţi ale lumii, ca rezultat al războaielor etnice şi al fenomenului de trafic de persoane. Dramaturgi est-europeni precum Vişniec şi Filo creează experienţe teatrale puternice care spun poveşti ale violenţei, asta în timp ce o subminează şi rezistă violenţei prin discurs ironic. În piesa lui Matei Vişniec, corpul unei femei este locul războiului şi al violenţei. Piesa acestuia, intitulată în mod explicit Femeia ca un câmp de luptă îi dă cuvântul unei femei, Dorra, victimă a multiple violuri ale soldaţilor, care încearcă să supravieţuiască şi să depăşească transformarea înfiorătoare a corpului său într-un loc al violenţei şi al urii etnice. Susţin că discursul Dorrei în piesa lui Vişniec reflectă ceea ce Judy Little a numit „carnavalizarea propoziţiei”; aceasta atrage după sine o juxtapunere a vocilor, în care vocea autorităţii este în acelaşi timp conţinută şi parodiată. Tocmai prin puterea vocii ei carnavalizate, Dorra transcende vătămarea corpului şi a psihicului ei şi se revoltă împotriva agresorilor. Prin transformarea agresorilor într-un portret concentrat al „bărbatului balcanic”, pe care îl parodiază şi batjocoreşte, Dorra se ridică deasupra statutului de victimă. Mă aplec asupra piesei lui Vera Filo, The Tulip Doctor, în termenii esteticii teatrale feministe: autorul refuză orice linearitate a intrigii şi destabilizează ideea unei protagoniste feminine ca obiect de admiraţie. Piesa este un caleidoscop suprarealist care combină scene de război şi violenţă cu scenete cu o lume în descompunere şi portrete ale autorităţii, angajate în dialoguri şi acţiuni absurde. Filo, de asemenea „carnavalizează propoziţia” şi combină limbajul obscen cu un limbaj sarcastic ascuţit care ironizează orice formă de autoritate, ilustrând estetica Bakhtiniană a carnavalului şi a inversărilor pe care le generează. Dialogul carnavalizat al lui Filo utilizează limbajul ideologic al dictaturii, în timp ce îl parodiază şi îi denunţă calitatea repetitivă, golită de semnificaţie. Piesa lui Filo creează impresia că doar arta care are un sens, într-o lume responsabilă pentru atâtea atrocităţi, este o formă de expresie dramatică auto-subversivă care să interogheaze nu doar întreaga structură a societăţii, ci chiar scopul artei în sine.

Cuvinte cheie: Matei Vişniec,Vera Filo, violenţă, rezistenţă, discurs ironic, carnaval
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă