| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Epoca în care trăim, aşa cum s-a format ea după Primul şi al Doilea Război Mondial a fost denumită postmodernism. Termenul, deşi este derutant şi chiar antipatic, îl folosim pentru că încearcă să definească o paradigmă.
Noţiunea are şi o istorie. Astăzi, orice comentator al fenomenului ştie că termenul de postmodern a fost folosit pentru prima oară de pictorul englez John Watkins Chapman , în anul 1870, pentru a denumi fenomenul plastic european dezvoltat în afara picturii impresioniste franceze. Studiul de faţă ne obligă să facem o distincţie clară între postmodernitate, care ţine de condiţia umană, de condiţia individului în societate şi postmodernism, care reprezintă un curent cultural.
De schimbarea paradigmei, de la modernism la postmodernitate, se leagă modificarea fundamentală a valorilor care permite o consolidare a viziunii etico-religioase asupra lumii. Este vorba de trecerea de la o ştiinţă lipsită de etică, la o ştiinţă responsabilă din punct de vedere etic. De la o tehnocraţie, care-l domină pe om, la o tehnologie care să servească umanităţii omului. De la o industrie care distruge mediul înconjurător, la o industrie care promovează adevărate interese şi necesităţi ale omului. De la o democraţie de drept formal la o democraţie trăită, în care se încearcă impunerea libertăţii şi dreptăţii.
Asistăm în postmodernism la o renovare a raporturilor dintre ştiinţă şi religie. Cu alte cuvinte, atitudinea religioasă fundamentală pe de o parte şi imaginea ştiinţifică asupra lumii, precum şi angajamentul politic pe de altă parte nu se mai exclud. Cu toată secularitatea, religia are toate şansele să devină o caracteristică a paradigmei postmoderne, putând să militeze într-un mod nou, uman pentru eliberarea omului. Este vorba despre eliberarea psihologico-terapeutică, privitor la identitatea şi maturitatea psihică a individului, dar şi de eliberarea politico-socială, prin modificarea non-violentă a relaţiilor sociale interumane.
Persistă însă în postmodernitate o confuzie între lucruri foarte diferite, precum morala, etica, înţelepciunea şi pe care am încerca să le clarificăm. |
|
